Paul Surugiu - Fuego: Invitat de onoare în ediţia specială „Suflet de artist” din 27 februarie 2016, la Radio „Vocea Basarabiei”, moderată de compozitoarea, Maria Stoianov
Fuego a fost astăzi invitatul Mariei Stoianov, moderatoarea şi realizatoare emisiunii, la Radio „Vocea Basarabiei”, în ediţia specială "Suflet de artist". Timp de o oră, Fuego a vorbit de dispariţia prematură a interpretului Sergiu Ursu, de însemnătatea rolului pe care-l au artiştii, ca "văduvită ţara la plecarea lor", de sacralitatea familiei în concepţia sa, de România şi Basarabia, meleag de doină şi de dor, de poetul luminii, mentorul său spiritual, Grigore Vieru, a cântat şi-a recitat versuri, a răspuns apelurilor telefonice din emisie, mărturisind că nu concepe universul fără vocaţia aleasă, conştientizându-şi astfel misiunea, cea de a împlini şi configura personalităţi, de a aduna şi alina sufletul, de a făuri arta sa, cu pasiune, onestitate şi trăire. Profund emoţionat, comparat metaforic de unul dintre ascultători cu "frunza de pe umărul maestrului Vieru, vocea care-i poartă numele şi versul în lume", această prezenţă radiofonică a lui Fuego la Chişinău, doveditoare a sentimentelor de ţară, ca şi a preţuirii şi admiraţiei basarabenilor pentru artist, s-a consemnat, ca fiecare dată, sensibil, cu emoţii, conferindu-i, pe bună dreptate, dreptul de a fi definită, "o întâlnire emoţionantă", lumină din lumina esenţei noastre, a românilor, a celor născuţi în limba română...
Paul Surugiu - Fuego: "Muzica este cea mai frumoasă formă de magie şi sensul vieţii mele. Dacă ar fi să trăiesc din nou această viaţă, aş face acelaşi lucru, fără să-mi pară rău măcar o clipă. Grigore Vieru îmi spunea: «Am două vieţi: în vene-i una, cealaltă în muzica înaltă./Întâia într-o zi muri-va, în cântec va trăi cealaltă»."
"Sărut vatra şi-al ei nume
Care veşnic ne adună,
Vatra ce-a născut pe lume
Limba noastra cea română.
Cânt a Patriei fiinţă
Şi-a ei rodnică ţărână,
Ce-a născut în suferinţă
Limba noastră cea română.
Pe pământ străvechi şi magic
Numai dânsa ni-i stăpână:
Limba neamului meu dacic,
Limba noastră cea română.
În al limbilor tezaur
Pururea o să rămână
Limba doinelor de aur,
Limba noastră cea română."
Grigore Vieru - “Limba noastră cea română”
Pentru noutăţi privind activitatea artistului Paul Surugiu - Fuego accesaţi pagina oficială de facebook a artistului FUEGO MUSIC:
https://www.facebook.com/FUEGO-MUSIC-...
Pentru informaţii privind activitatea artistului Paul Surugiu - Fuego, materiale discografice, picturi, evenimente artistice şi alte noutăţi, accesaţi link-urile de mai jos:
- site-ul oficial ART by FUEGO:
http://artbyfuego.ro/
- pagina de facebook:
https://www.facebook.com/ART-BY-FUEGO...
Pentru comenzi sunaţi la numărul de telefonul de pe site sau scrieți pe email
artbyfuego@gmail.com sau lăsaţi mesaj pe facebook.
Fan Club Fuego Romania
https://www.fanclubfuegoromania.com
https://www.fuego-noutati-fanclubfuegoromania.com
https://www.facebook.com/fanclubfuego.romania
https://www.facebook.com/FuegoFanClubFuegoRomania