ÎN MEMORIA DEPORTAŢILOR DIN BASARABIA 1940-1953 - Ion Aldea Teodorovici "Siberii de Gheaţă"

ÎN MEMORIA DEPORTAŢILOR 1940-1953 - Ion Aldea Teodorovici "Siberii de Gheaţă" Versuri Grigore Vieru Deportările au fost o formă a represiunii politice puse în practică de autorităţile sovietice. Nu se cunoaşte o cifră exactă a celor care au avut de suferit de pe urma acestui tip de represiune, estimările ridicându-se la câteva sute de mii de persoane deportate în perioada 28 iunie 1940 - 5 martie 1953 1940-1953 trei valuri de deportări în Basarabia actuala R.Moldova! Datele oficiale arată că aproximativ 25 de mii de persoane au fost deportate în noaptea de 12 spre 13 iunie, 1940 acesta fiind doar primul val de deportări din perioada sovietică. Au urmat alte două valuri în 1949 și 1951, în urma cărora au avut de suferit alte aproape 40 de mii de persoane. Un genocid cu peste 300.000 de victime: 173.684 de basarabeni au decedat prin înfometare, 74.515 prin deportare şi 54.618 târâți în război de sovietici. De organizarea deportării s-a ocupat Biroul politic al CC al PC (b.) al URSS, iar structurile NKVD-iste au fost baza logistică a mecanismului deportării. În mai 1941,Culai igor a fost numit împuternicit al partidului şi guvernului sovietic în Moldova. Peste o săptămână, la 31 mai 1941, Goglidze i-a trimis lui Stalin o Rugăminte (rus. Prosiba), în care relata că în Basarabia au activat multe partide şi organizaţii burgheze. După alipirea Basarabiei la URSS, conducerea acestor formaţiuni politice s-au refugiat în România. Rămăşiţele acestor partide şi organizaţii, fiind susţinute activ de serviciile româneşti de spionaj, şi-au intensificat activitatea antisovietică. Acelaşi document includea în categoria elementelor antisovietice şi moşierii, comercianţii, poliţiştii şi jandarmii, albgardiştii, primarii, refugiaţii din URSS şi alte elemente sociale străine. În legătură cu activizarea acestor elemente, Goglidze ruga să fie strămutate în regiunile îndepărtate de nord şi est ale URSS 5.000 de familii.[2] Ca bază juridică a strămutării a servit Regulamentul cu privire la modul de aplicare a deportării faţă de unele categorii de criminali, aprobat în mai 1941. La 7 iunie 1941, NKVD al RSS Moldoveneşti a cerut 1315 vagoane pentru transportul deportaţilor.[3] Deşi directivele veneau de la Moscova, cei care le-au executat au fost din Basarabia. Oamenii noi ai bolşevicilor erau avansaţi în posturi şi susţinuţi în activitatea profesională. Listele cu deportaţi au fost făcute de NKVD pe bază de delaţiuni, ţinându-se cont de pregătirea şi activitatea capului familiei, de averea sa şi de faptul că a colaborat cu administraţia românească! Operaţiunea de deportare[modificare | modificare sursă] Operaţiunea de deportare a început în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 (ora 2.30) şi a cuprins teritoriile anexate de URSS de la România în iunie 1940. Urmau să fie ridicate 32.423 persoane, dintre care 6.250 să fie arestate, iar restul 26.173 de persoane - deportate (inclusiv 5.033 persoane arestate şi 14.542 persoane deportate din RSS Moldovenească). De obicei, o echipă formată din doi-trei militari înarmaţi şi un lucrător al securităţii bătea la geamul casei, în plină noapte, luând prin surprindere gospodarii. Într-un sfert de oră să fiţi gata!, acesta era ordinul care li se dădea oamenilor cuprinşi în spaimă de cele întâmplate, neînţelegând unde merg şi de ce. Deseori, printre cei care veneau să ridice oamenii se găsea şi binevoitorul sau binefăcătorul care a denunţat familia şi, astfel, ajuta NKVD-ul să depisteze elementele periculoase. Deportaţilor le era permis să ia câte 10 kg de fiecare persoană, numai că, de multe ori, tot ce era mai de preţ sau mai util în bagajele celor deportaţi le împărţeau între ei cei care i-au ridicat în miez de noapte. Îndată, erau urcaţi în camioane sau chiar - în unele sate - în căruţe, fiind duşi până la gara de trenuri. În staţiile de cale ferată, membrii fiecărei familii erau separaţi în felul următor: capii de familii într-o parte, tinerii peste 18 ani în altă parte, iar femeile cu copii mici şi bătrânii - ...