🧾 Solicitare istorică de acordare a licenței pentru producerea armelor și munițiilor
În anul 2024, compania SRL „Dynamic Alloy Engineering”, al cărei fondator principal este cetățeanul statului Qatar, Abdulla Yousif Al-Harqan, a solicitat în repetate rânduri Agenției Servicii Publice (ASP) eliberarea licenței pentru producerea, asamblarea, importul și/sau exportul, reexportul și comercializarea armelor și munițiilor cu destinație civilă, precum și pentru repararea armelor cu destinație civilă.
În Moldova există 14 agenți economici care dețin licențe pentru importul, exportul, comercializarea sau repararea armelor cu destinație civilă. Totuși, până în prezent, niciun agent economic nu a solicitat și nu a obținut licență pentru producerea și asamblarea armelor și munițiilor. În acest context, cererea depusă de SRL „Dynamic Alloy Engineering” reprezintă o premieră absolută.
Toate cererile SRL „Dynamic Alloy Engineering” de obținere a licenței pentru producerea și asamblarea armelor și munițiilor au fost respinse de ASP. Motivul de bază – lipsa unui aviz pozitiv din partea structurilor Ministerului Afacerilor Interne (MAI) cu privire la existența unui spațiu potrivit, al utilajului pentru desfășurarea activității supuse licențierii și alte neconformități (lipsa cursurilor de instruire în domeniul armelor și munițiilor, securitatea personalului etc.). SRL „Dynamic Alloy Engineering” nu a contestat administrativ sau în instanță nici un refuz.
La 20 februarie 2025 SRL „Dynamic Alloy Engineering” a depus o altă cerere la ASP pentru obținerea licenței. În paralel, reprezentantul fondatorului s-a adresat Ambasadei RM din Qatar.
📨 Plângerea depusă la Ambasada din Qatar și poziția Ministerului Afacerilor Externe
La 22 februarie 2025, managerul companiei din Qatar „Shot Alloys Innovation” și reprezentantul fondatorului companiei qatariene Abdulla Yousif Al-Harqan, a adresat o scrisoare la Ambasada RM din Qatar. În scrisoare a acuzat autoritățile moldovenești de crearea obstacolelor în calea „inițiativei deosebit de importante... cu scopul de a contribui la dezvoltarea economiei țării prin investiții în domeniul muniției de vânătoare”.
S-a menționat că Dl Abdulla Yousif Al-Harqan a vizitat RM în luna martie 2024 și a avut întrevederi cu ministrul economiei Dumitru Alaiba, care i-ar fi promis tot sprijinul autorităților pentru realizarea investiției. De asemenea, acesta a vizitat și zona economică liberă Ungheni.
În luna mai 2024, dl Abdulla Yousif Al-Harqan a fondat și a înregistrat în RM compania SRL „Shot Alloys Innovation” (cu aceeași denumire ca și compania sa din Qatar). Ulterior, MAIB și Victoriabank au refuzat deschiderea conturilor bancare pentru compania nou-creată, invocând faptul că fondatorul este din Qatar, stat aflat într-o „listă neagră” (probabil avându-se în vedere listele jurisdicțiilor care nu implementează standarde internaționale de transparență).
Pentru a continua proiectul a fost înregistrată încă o companie – SRL „Dynamic Alloy Engineering”. Celei de a doua companii înregistrate poliția nu i-a dat avize pozitive spațiilor pentru producerea, depozitarea și comercializarea armelor și munițiilor de uz civil, ASP i-a refuzat repetat eliberarea licențelor pentru producerea armelor și munițiilor, precum și pentru importul de echipamentele de producere a acestora.
Reprezentantul cetățeanului din Qatar afirmă că au fost identificate și dotate spații în incinta Clubului Sportiv „Dinamo” (instituție subordonată MAI), fiind semnate și prelungite contracte pentru aceste spații cu secretarul de stat responsabil de domeniu din cadrul MAI, Vladislav Cojuhari (actualul ministru al justiției). Doar după aceasta ar fi fost obținut avizul pozitiv al poliției asupra spațiilor. Totodată, reprezentantul companiei susține că a urmat cursuri de portarmă.
În final, reprezentantul potențialului investitor din Qatar a solicitat, în mod ultimativ, eliberarea imediată a licențelor, clarificarea situației privind „listele negre” și sancționarea polițiștilor și a funcționarilor ASP care ar fi creat impedimente.
La 25 februarie 2025, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis o scrisoare către MAI, ASP și BNM, prin care a solicitat soluționarea impedimentelor tehnice invocate de investitorul din Qatar în procesul înființării unei întreprinderi în domeniul producerii muniției de vânătoare. Potrivit secretarului de stat al MAE, Sergiu Mihov, investitorul urma să creeze, la etapa inițială, 35 de locuri de muncă și să investească treptat aproximativ 150 milioane euro în economia Moldovei.