Unii copii duc lipsa de părinți și adăpost iar în ziua de azi toți vor telefoane! Merita să citiți până la sfârșit! 😭
Uită-te în ochii unui copil şi vei vedea iadul pe pământ 😢
Era o zi de iarnă rece ,din viața unui copilaș
Ce tremurând stătea pe-o bancă într-o grădină din oraș
Avea hăinuta subțirică cu petice din loc in loc
Și pantalonii găuriți ,legați cu-o sfoară de mijloc !
Avea un chip slăbuț și palid și vânătă de frig gurița
Ofta privind spre cer sărmanul și lacrimi îi brăzdau bărbița..
Dar cui să-i pese, cin' să-i șteargă obrajii plini de lacrimi grele ?
Cin' să-l întrebe de ce plânge și tot oftează cu durere ?
Multi trec grăbiți pe lângă el și parcă nimeni nu îl vede,
O, Doamne, cât de orbi să fie ? În loc de inimă au pietre ?
Dar Dumnezeu ce vede toate și știe gândul omului
Nu lasă lacrima-n zadar să curgă ,fără voia Lui !
Și când băiatul privind cerul părea că tace resmnat
Un om cu chip frumos de înger ,lângă copil s-a așezat !
Avea doi ochi adânci ca marea și-o frunte dalbă ca un crin
Și vorba Lui era un cântec și glasul Lui era suspin:
,, - Ce faci aici, copilul Meu ? Aștepți pe cineva a trece?
Ți-a inghețat de tot obrazul a lacrimilor brumă rece!
De ce oftezi ca un bătrân, privind tot timpul către cer ?
Atât amar ai strâns în suflet, că nici nu simți al iernii ger ?"
Uimit a ridicat căpșorul ,privind străinul trecător
Și a simțit cum tainic poartă durerea lui și-a tuturor
Și i-a răspuns cu vocea stinsă : ,, - Da...ai dreptate, domnul meu
Aștept pe cineva să vină ! Da ...Îl aștept pe Dumnezeu !"
O lacrimă sclipi furișe precum un bob de mărgărit
În ochii cei adânci ca marea...și un suspin și-a
-năbușit :
,, - Ce vrei să spui ? Nu înteleg...ești bolnăvior copilul Meu ?
De ce ar trebui sa vină din cer, la tine, Dumnezeu ?"
,, - Nu sunt bolnav ...de-ar fi aceasta! Nu...boala, nu mi-ar fi povară !
Dar Dumnezeu mi-a luat în ceruri , ce-aveam mai scump ca o comoară !
El a trimis anul trecut să cheme sus in casa Lui
Pe tatăl meu și ieri pe mama....și iată , sunt al nimănui !
S-a stins sărmana mea măicuță , ieri ,la spital pe-un pat de fier
Mi-a spus că și pe ea Stăpânul o cheamă lângă tata-n cer
Și să nu plâng, că Dumnezeu îmi va fi cel mai bun Părinte
Eu Îl aștept privind spre cer căci știu că mama mea nu minte !
Nu am pe nimeni să m-aline și tare-as vrea o mângâiere
Să uit de foame și de frig să-mi șteargă lacrimile grele
Să mă-ncălzeasca cu iubire, să-mi facă pat pe-un lăicer
Și iată tot aștept de-o vreme să vină Dumnezeu din cer !
E ceva vreme de când stau și Îl aștept ca pe un tată
Și 'geaba ochii mei privesc spre bolta cerului înaltă
Dar mai aștept nițel...nu plec ...astept ca un copil cuminte
Și nu-i așa ,că va veni ? Cum mi-a spus mama ...ea nu minte !"
,, - Da...va veni cu siguranță ! Și să nu uiți copilul Meu
Nimeni n-asteaptă in zadar din cei ce-L vor pe Dumnezeu
El M-a trimis aici pe Mine să-ți șterg de lacrimi obrăjorii
Să-ți fiu prieten nelipsit și să-ți alung din suflet norii !
Eu Voi păși mereu cu tine, copilul Meu ,sărman și mic
Și Voi veghea să-ți fie bine, să nu duci lipsa de nimic!
Și te-or privi din cer părinții cu dragoste , mereu ,mereu
Până atunci când va fi vremea sa te ia-n ceruri ,Dumnezeu !"
Copilul L-asculta uimit pe minunatul trecător
Lumini i s-au aprins in ochi și a rostit triumfător :
,, - Știam eu c-ai să mai întârzii ! Și iată ,Doamne ai venit
Așa cum mi-a promis și mama...ea niciodată n-a mințit !
ORFANUL LUI DUMNEZEU
de Eliana Popa 💖💖💖


Присоединяйтесь — мы покажем вам много интересного
Присоединяйтесь к ОК, чтобы посмотреть больше фото, видео и найти новых друзей.
Нет комментариев