Presupunem
Presupunem, că piesa de teatru este viața,
Iar oamenii sunt actorii acestei piese
Fiecare-și joacă rolul cu speranța,
Că metaforele transmise să fie înțelese.
Viața posedă o conotație străfundă,
Învelită-n cele mai cobalistice metafore
Și cu grație în minte să întrepaătrundă,
Fixând grele de înțelepciune ancore.
Presupunem că totul prin joc se învață,
Chiar și structura glosei și-a cărții,
Ușor parcurgând a drumului distanță,
Implicând stilul gnomic în elidarea sorții,
Căci geniu sau om de rând să fii,
Nici într-un catalog ceresc nu-i imprimat,
Ci doar ne-necăm în a lumii nebunii
Și presupun, cândva ne vom opri din visat ...