Pe mine ma doare extrem de tare acest subiect, ma doare ca acceptarea nu va veni niciodata...acceptarea ca nu mai e e pe cale sa se instaleze, uneori simt ca am acceptatm, alteori imi vine sa urlu. Nu de putine ori m-am surprins asteptandu-l sa intre in casa. A murit subit, prosteste...intr-un accident, cineva i-a luat viata....de aici si blocajul nostru, al intregii familii...nu acceptam modul in care s-a dus. Nu pot si nici nu vreau sa-l iert pe cel ce a facut-o...de ce? pt ca nu l-a interesat. MII DOR DE TINE TATIKULE!!!!
Сердце, сердце, что ты плачешь? Успокойся, не грусти, в жизни будет ещё счастье, ты немножко потерпи… Я прошу, не плачь, не надо, не тревожь души покой. Ты меня не понимаешь, мне же больно…, ну постой… Придет время будет счастье, будешь снова ты любить, а сейчас, прошу, не надо… постарайся всё забыть…