Din când în când mai vin pe-acasă, în satul meu, în satul drag! Pe tata nu-l mai văd în curte și mama nu mai iese-n prag. În poartă atârnă o crenguță, Un semn c-acasă nimeni nu-i... Deschid cuprins de nostalgie, Și intru ...în ograda cui? E casa noastră părintească, O casă fără de stăpân.. Parinții au plecat departe... Și niciodată nu mai vin. Doar nucul cel sădit de tata , Și-al nostru câine gospodar, Mă-ntâmpină și mă întreabă: ,,De ce ne vii atât de rar ? Mă uit la casa gârbovită, La strachina ce s-a uscat, La bietul câine, care plânge, Că apă nimeni nu i-a dat. În casă lucrurile toate Mai stau așa preacum au fost. Cu praful vremii poleite. Nu-i mama că le-ar da de rost . Când dau să ies