O fi ușor de zămislit un pui de om când e dorit,
Dar cât de greu e să ți-l crești,să-l întărești,să-l șlefuiești,
Să știi că sub un fir de vânt nu se apleacă la pământ,
Sau chiar dacă s-ar apleca să știi că se va ridica.
E-așa frumos când e micuț,un îngeraș în legănuț,
Când vorba-ncepe să îngâne,când șade numai lângă tine
Cu mâinile pe după gât,când lumea lui ești tu și-atât,
Când zâmbetul îi prisosește și nici nu știe la ce crește.
E o comoară-ntre comori,cu primii lui doi dințișori,
Cu nasul cât un năsturel,gurița cât un mugurel,
Cu plete rare ,mătăsoase și cu fălcuțele pufoase,
Cu ochișori limpezi, mirați și-atât de des înlăcrimați.
Dar cât de greu când plânsul său va revărsa în plânsul t