Băiatul meu, cel scump fecior,
Atât de mare ai ajuns!
Nu pot să cred că eu sunt cea
Care în lume te-a adus...
Parcă mai ieri... de necrezut!
În brațe, Doamne, te strângeam
Și tot ce îmi doream mai mult -
Te legănam și îți șopteam:
„ Să crești, odorul meu, să crești,
Cum cresc eroii în povești,
Îți dăruiesc ce am mai sfânt,
Ce nu încape în cuvânt...
Doar inima, ea-ți va cânta,
Să o ascuți și... vei zbura
Departe, unde visul meu
Se va vedea în chipul tău...”
Acuma doru-mi s-a-mplinit,
Nu pot să cred, ești tu sau, poate,
Ce mi-am dorit cândva, acum
Sunt două vise-ngemănate.