Am o mămică sfântă, care mi-a fost alături cu trup și suflet în cele mai negre hăuri, a alergat după mine pe cele mai ascuțite muchii de prăpastii și a făcut tot ce a putut și n-a putut ca să-mi ușureze greul și amarul mereu, uitând de propriul confort, iertându-mi tot, răbdându-mă când nici eu nu mă mai suportam, fiindu-mi scut, mângâiere, izvor nesecat de dragoste și înțelegere... Și tot la ea fug și acum cu orice reușită, orice bucurie, pentru că știu că ea se va bucura de 10 ori mai mult pentru mine... Din dorința de a ne ocroti, de a fi aproape, de a ne feri de rău, s-a izbit uneori de ziduri, de neînțelegere, pentru că, na, așa sunt copiii mari - grăbiți, vajnici, cu probleme, cu timp