Toată viața ne grăbim

Alergăm să avem de toate.
Însă des nici nu trăim
În palatele bogate.
Toată viața ca nebunii
Ridicăm palate mari.
Căci dorim ca toți,nu unii
Să ne numească gospodari.
Facem toți gospodărie
Cu două,trei case-n ogradă.
Ca a noastră bogăție
Toată lumea să o vadă.
Însă-n ce constă umorul
Crezînd cu toții în volum.
Trăim prezentul,viitorul
În cuhnița de la drum.
Iar casa cea frumoasă,mare
Cu de toate încărcată.
Stă sărmana la păstrare
Pentru al tău băiat sau fată.
Cei drept,de două sau trei ori
Casa-n an se mai deschide.
De mort ai sau de sărbători
Și din nou pe luni se-nchide.
Și-n munca ta de-o viață-ntreagă
Șoriceii doar trăiesc.
Prin haine,dormitor se bagă
Și-n liniște toți huzuresc.
Și capu nu vrea să-nțeleagă
Căci azi vă-ntreb chiar dragii mei.
Noi ce,muncim o viață-ntreagă
Pentru păiangeni,șoricei..
Căci toată viața ca nebunii
Bogăție grămădim.
Și din mii Doamne doar unii
În ce-am agonisit trăim.
Apoi moartea-n casă vine
Și noi pămîntu-l părăsim.
Și eu mă-ntreb oameni pe mine
Corect noi oare azi trăim?