Și Nu! Nu m-am resemnat cu gîndul că a trecut deja un an de durere tacită în piept, parcă mai ieri aflasem că am pierdut cea mai fidelă persoană a sufletului meu, dar mi-e atît de dor, de parcă au trecut 10 ani de atunci. Cînd în fiecare zi simți lipsa cuiva nu poți să uiți, nu poate să nu te doară.
Au trecut deja 366 de zile de cînd nu mai am cui să-i spun Tată, de cînd casa e pustie fără el și sufletul nostru la fel e pustiu. Cine l-a cunoscut, cu siguranță știe că umplea inima de zîmbete, aducea soarele în zilele cu nori și îți spunea cuvinte care-ți trezeau pofta de viață.
Mie dor de optimismul lui, de glumițele pe care le înțelegeam doar noi, de
ochii lui, de zîmbet, de mîini, de sufle