Din când în când mai vin pe-acasă
În satul meu, în satul drag!
Pe tata nu-l mai văd prin curte,
Iar mama nu mai iese-n prag.
În poartă atârnă o crenguță,
Un semn c-acasă nimeni nu-i... Deschid cuprinsă de tristețe , și intru,dar în ograda cui?!
E casa noastră părintească,o casă ce-a avut stapân,
Acum părintii sunt departe,
Iar în curând ei nu mai vin.
Doar nucul cel sădit de tata,
Și-al nostru câine gospodar,
Mă-întâmpină și mă întrebă: "De ce ne vii atât de rar?" Mă uit la casa mea cea tristă,
La tot ce-n jur s-a întâmplat ,
La bietul câine care plânge,
Că apă nimeni nu i-a dat.
În casă lucrurile toate, mai stau asa precum au fost,
De praful vremii poleite,
Nu-i mama, că le-a