Deoarece ieri a trecut iar mâine nu se știe dacă îți aparține. Trăiește și bucură-ți sufletul acum! Nu mai târziu. Nu altădată. Pune grijile într-un bagaj și lasă-le puțin deoparte. Acolo, într-un colțișor al camerei care cândva era camera voastră. A voastră cu totul. Nu acea cameră de azi în care uneori simți că nu te mai regăsești. Că nu te mai reprezintă. Lasă acolo toate grijile și hrănește-ți sufletul. Nu orgoliul nu dorințele trecătoare ale minții. Sufletul, acela pe care mai mereu tu ai ales să îl ignori. Care tânjește dupa liniște. După înțelegere. Care s-a săturat de aceeași falsitatea ieftină de care a avut până acum parte și de aceleași motive lipsite de sens invocate silnic. Care s-a săturat să mai fie dus cu zăhărelul in speranța că va fi fericit și el cândva. Te-ai gândit vreodată cum este să închizi ochii și să simți că poți face tot ceea ce îți dictează sufletul? Dacă ai făcut-o, deschide ochii și du-te de fă asta! Cu grijă, cu răbdare și cu inteligență. Dar fă-o! Până la urmă, dacă tu chiar îți dorești, va exista o cale. Până la urmă este atât de greu să găsești fericirea, unii poate nu au șansa să o găsească niciodată, de ce tu când ai gasit-o alegi să o lași să treacă pe lângă tine? Până la urma, consider eu că cine te iubește trebuie să te accepte exact așa cum ești tu, fără a-ți bloca drumul spre ceea ce îți bucură inima. Să te susțină și să îți ofere libertate. Libertate de a fi fericit!


Присоединяйтесь — мы покажем вам много интересного
Присоединяйтесь к ОК, чтобы посмотреть больше фото, видео и найти новых друзей.
Нет комментариев