Te ajut eu

Capitolul II
*present*
Hi, friends. Mă numesc Lucy. Am 17 ani şi peste o săptămână e ziua mea. Da, eu sunt fetiţa aia micuţă care are pisicuţul Pufuleţ (:
Acum locuiesc cu părinţii mei, dar sper ca în viitorul apropiat asta să se schimbe...
Acum da-ţi să vă povestesc pe scurt ce s-a întâmplat în aceşti 14 ani de când suntem aici.
Mama cu echipajul ei au colonizat planeta pe care au numit-o Zamfim. Acum ea arată aproape identic Terrei, însă are nişte diferenţe: ziua temperatura ajunge până la 49°, iar noaptea coboară până la -24°, ceea ce nu e chiar favorabil pentru sănătatea noastră...
Savanţii care s-au salvat cu noi atunci, au făcut tot posibilul ca această planetă să semene cu Terra(chiar au creat roboţi pe care nu-i poţi deosebi de o persoană vie), însă oricum nu e ceea ce trebuie.
Azistăzi am decis sã mă plimb cu Lory prin oraşul plin de "oameni" bionici, care se numeşte Neon City.
Eu:- Mi-e foame...
Lory:- Hai la "Venerium"(aşa se numeşte cafeneaua)
Eu:- Hai=)
Vreo câteva minute mai târziu i-am întâlnit pe băieţi
Eu:- Hi, boys✌
Mike:- Hay, fetelor, ce făceţi?
Lory:- Bine, voi?
Mike:- Bine(:
Lory:- Hey, Max, mai zi şi tu ceva, nu sta ca statuieta!=D
Max:- Păi ce pot să-ţi spun?
Lory:- Nu ştiu, măcar zâmbeşte...fã şi tu ceva..
Max:- Ceva gen asta..?(spune şi îşi strâmbă faţa foarte caraghios)
Noi:-😂
Max:- (zâmbeşte uşor şi cool)
Eu:- Mâncăm şi noi ceva, vă roog (îmi cântă burta)
Toţi:- Da (:
A doua zi mă pieptănam ca să ies în oraş şi să mă distrez cu prietenii. Ies în living
Mama:- Şi unde vrei să pleci aşa frumoasă?(:
Eu:- În oraş cu prietenii, să mă distrez un pic...
Tata:- Ce prieteni?
Eu:- Tatiii.....(spun indignată)
Tata:- Glumesc =)
Mama:- Apropo, Lucy, am o întrebare la tine: Ce îţi doreşti de ziua ta?=)
Eu:- Sincer să vă spun?
Ma&ta:- Da.
Eu:- Mamă, tată, vreau înapoi pe pământ.
Ma&ta:- Nu, nici într-un caz! E prea periculos!
Eu:- Dar vreau doar s-o vizitez, nimic mai mult...
Ma&ta: Nu!!!
După acest răspuns am ieşit din casă şi am fugit unde m-au dus ochii, m-am pus într-un ungheraş şi am început să plâng. În scurt timp Max apare de nicăieri
Max:- Ce s-a întâmplat?
Eu:- Părinţii nu-mi permit să vizitez planeta Terra. M-am săturat de Zamfimul ăsta blestemat! Nimeni nu mă înţelege. Toţi cred că sunt ţicnită...
Max:- Te ajut eu să evadezi din infernul ăsta...(spune şi-mi întinde mâna ca să mă ridic de pe pământ)
Asta acum mi-a spus Max? Eu nu visez?
Ca să înţelegi Max mereu a fost închis în sine. Rareori îl vezi zâmbind, mai ales ajutând pe cineva.
Max:- Hai cu mine. (Zice şi mă trage de mână şi fugim undeva)
Peste câtva timp am ajuns în subsolul casei familiei lui.
Max:- Iată.(îmi arată cu degetul spreo bucată deformată de metal)
Eu:- Ce e asta?
Max:- E un motor cu putere atomimică şi nucleară care într-o oră, cu viteză maximă, ne-ar putea transporta pe Terra.
Eu:- E super, Max! De unde aşa comoară?(surprinsă)
Max:- Motorul e de la o rachetă de al lui tata, iar restul eu am făcut.
Eu:- Grozav!(zic fericită şi dau să-l îmbrăţişez)
Max:- Stai, nu te bucura prea repede. Chestia asta încă nu e gata. Va fi finisată în cel puţin 2 săptămâni.
Eu:- Cu mine în acţiune, mai puţin(zâmbesc malefic)
*peste 6 zile, în "laboratorul" nostru*
Max:- E gata.
Eu:- Da?(surprinsă)
Max:- Da, diseară putem porni în "călătorie".
Eu:- Ura!
*pov. Max*
Lucy:- Ura!(zice şi mă îmbrăţişează strâns)
E ciudat. E prima oară când cineva mă îmbrăţişează. E chiar destul de plăcut. Mă gândesc şi o îmbrăţişez şi eu.
*pov. Lucy*
Ok, deci e noaptea. Părinţii mei dorm. Asta e evident deoarece sforăie ca două tractoare.
Eu mă îmbrac aşa