Stimați locuitori ai satului Alcedar!
În legătură cu Situația excepțională din țară, din cauza pandemiei Covid-19, APL com. Alcedar, împreună cu INP Șoldănești și preotul bisericii din localitate, vă aduce la cunoștință că darurile Pascale vor fii sfințite. Slujba Învierii va fii oficiat doar de clerul bisericii Alcedar, fără nici un alt cetățean al localități în ograda biserici.
La ora 22:00 - va începe Slujba Pascală;
01:00 - va începe sfânta Liturghie;
04 - 04:30 va începe Sfințirea prinoaselor.
După slujba Învierii între orele 04:00 - 04:30, preotul împreună cu slujitorii v-a merge cu sfințirea prinoaselor de Paște pe următoarele drumuri și locuri:
- Mahalaua de la spital și Cruce, se aranjează frumos la 2 metri distanță, până la poarta bisericii;
- Mahalaua lui Constantin Volos, se aranjează la 2 metri distanță, de la Jelavschii Anatolii spre biserică;
- Mahalau și marginea despre Picarn, se aranjează la 2 metri distanță în jurul magazinului ars și pe traseul de alături, sau pe drumul de lângă Bejenari Raisa;
- Partea celaltă a satului începând cu Primăria, Chetrari Mihail, Belous Ion, Rodion Țurcan, sunt așteptați respectuos să se aranjeze la 2 metri distanță de la Izvorul cel Mare atât și teritoriul, traseu spre biserică, teritoriul Grădiniței ruinate și teritoriul liber de mai jos;
- Nimeni nu intră pe teritoriul bisericii!
Important!
- Se cere ca fiecare delegat să aibă mănuși și măști, dacă nu sunt băsmăluțe, basmale, fulare.
- Se cere să delegați o persoană, pentru 3-4 gospodării;
- Se cere să fie persoane între vârsta 20 - 55 ani;
- Se cere să păstrați o distanță de 2 metri, fără grupuri de discuție, că vor fii și reprezentații ai legii;
- Se interezice să vină la sfințit persoanele venite de peste hotare, persoane venite din prin alte localități și orașe ale Republicii Moldova;
- Cei ce nu se vor supune regulilor, vor fi sancționați conform legislației în vigoare, vedeți articolul 761 din Codul Contravențional al R. Moldova.
Vă mulțumim pentru înțelegere.
Pentru sănătatea dumnevoastră stați acasă și sărăbătoriți alături de familie.
Hristos A Înviat!


Присоединяйтесь — мы покажем вам много интересного
Присоединяйтесь к ОК, чтобы посмотреть больше фото, видео и найти новых друзей.
Комментарии 11
Asemenea și vouă tuturor
Fie ca această sărbătoare Domnul să vă binecuvinteze
Amin