Trăim pe fugă, mâncam pe fugă, iubim pe fugă, ne rugăm pe fugă....

cine mai are timp de rugă..., dormim pe fugă !
Între dimineață și seară, e sprintul. Ne trezim că trec anotimpurile peste noi... ...Anii fug și ei. Ne risipim viața...unii în Șantiere alți la hoteluri uni in birouri. În zgomotul tastelor și al aparatelor de aer condiționat, închiși în calculatoare, despre care ne amăgim că ne-ar fi ferestre spre cer.
Visăm pe google, râdem pe facebook, ne dăm întâlnirile pe mess...uităm de Dumnezeu şi de Biserică. Ne trăim iubirile în sms-uri și ne amăgim că am fi fericiți. Ne culcăm cu știri și talk-show-uri, ne trezim la fel cu iluzia cunoașterii adevăratei vieți care ar trebui trăită...dupa voia Celui Înviat din morți.
Îi sunăm pe cei dragi în grabă, poate din automatism, ca apoi să-i repezim aruncandu-le în față arogantul "n-am timp". Discuții, telefoane, nervi, păcate, resemnare, evadare. Evadare? Alergăm în sprint spre vacanțe. O săptămână, două....niciodată detașare, liniște, credință, rugăciune și recunoștință față de Creator.
Chiar așa, când ti-ai închis ultima dată telefonul ? Și apoi ... o luăm de la capăt și mai înverșunat. Crispați, hulpavi, avizi de viteză până la urmatoarea pauză și tot așa. Roboți rigizi și prizonieri în propriile libertăți ale vieții...trăim ca și cum Dumnezeu nu ar fi.
De parcă, dacă ne-am opri am pierde trenul. Cărăm după noi -povara grea- glodul prejudecăților. Gândim cu viteza gândului. Pierdem esența și sensul vieții căci niciodată nu avem timp de mântuire. Citim titluri dar uităm poveștile. Ca să faci parte din lumea asta secularizată, trebuie să ții pasul cu ea. Ăsta e prețul pe care îl plătim cu toții. Uneori simțim nevoia să cerem timpul inapoi...dar.. N-avem timp!
ÎNDEMN PE TOȚI LA SIMPLITATE...LA TOT TOT CEEA CE ARE SENS ȘI LA TOT CEEA CE ESTE FRUMOS BUN ȘI SFÂNT.
Amin !