Amintirile idilice din primii ani de viață sunt sugrumate de momentele în care Felicia o vedea pe mama prăbușită pe marginea patului.

Sau cum încerca să se ridice cu mișcări neîndemânatice, de părea o marionetă desprinsă de fire. Iar mirosul înțepător de alcool și urină plutea în jurul ei ca un nor. „Tata striga la ea. O îmbrâncea, o lovea. O ducea în baie și lăsa ca apa rece să curgă peste ea, să-și revină. Ea plângea și își cerea iertare. Spunea că nu o să mai bea, dar peste câteva zile totul se repeta. Iar eu ascultam vocile lor din camera mea, unde sora mă strângea în brațe, să nu fug la mama”, povestește Felicia.
Copilăria ei fericită a făcut loc peste noapte unui mediu impregnat cu abuz fizic și psihologic. „Mama făcea abuz de alcool, iar tata o bătea când o vedea așa. Violența părea să fi fost acolo mereu. Treptat, aceasta a trecut și asupra noastră, asupra copiilor…”.