Voi o numiţi depresie, eu o numesc punct culminat de inspiraţie.

Mai presus ca sentimentul suprem pot fi doar fiorii din tine...
Uneori tăcerea produce mai mult zgomot ca un strigăt , pentru că tăcerea urlă a durere : zbuciumă amintirile prin minte , îţi aduce fluturi de ură, uragane de neştire şi-ţi inundă sufletul în tristeţe.
Tăcerea e mai mult decât lipsa de comunicare ,ea e ca o meditaţie ,o prelucrare a lumii tale interioare.
E usturător sentimentul cela când : plângi dar lacrimi nu curg, când vrei să rupi , să dărâmi , să loveşti cu pumnii în pereţi până sângeră.. ,dar în schimb : încremeneşti într-un loc , strânghi pumnii până unghiile fac urme-n palme ,răsufli adânc şi încerci să pari calmă, şi cel mai important închizi ochii strâns, pentru că tocmai ei sunt cei ce te dau de gol ..împăiginiţi de vinişoare roşii , uscaţi de insomniile ce te chinuie atâtea nopţi la rând , nu dormi pentru că nu suporţi somnul ,urăşti visurile în exces idealizate care nu pot fi comparate cu realitatea dură...
P.S. "Gânduri proprii"