Primăvara e când nu regreţi nimic.

Primăvara e când treci pe stradă şi zâmbeşti necunoscuţilor, fără motiv. Primăvara e când îţi eşti ţie însuţi de ajuns să fii fericit. Primăvara e când te opreşti să dăruieşti şi îl întrebi pe cerşetor cum îl cheamă. Se uită mirat la tine. L-ai văzut! Ai văzut că e om. E primăvară! Primăvara e când te opreşti să vorbeşti cu un căţel care doarme întins la soare. Cu o gărgăriţă ce s-a aventurat pe o frunză. Cu un prieten cu care n-ai mai vorbit de un milion de ani. Cu bătrâna din colţ care vinde usturoi şi e supărată că pe ea n-o iubeşte nimeni de 1 Martie. Primăvara e când iubeşti şi nu aştepţi să fii iubit. Primăvara e când abia aştepţi nu să primeşti flori, ci să dăruieşti. Primăvara e când cineva te-a rănit, dar, pur şi simplu, îi mulţumeşti. Că, uite aşa, poţi să înveţi cum să ierţi. Primăvara e când ai putea fi gelos, dar, pur şi simplu, nu eşti, fiindcă realizezi că nu poţi trăi o viaţă temându-te de toţi oamenii mai frumoşi, mai deştepţi, mai buni ce-ar putea apărea să-ţi ia locul în viaţa celui iubit. Aşa că ridici din umeri, continuând să fii tu. Primăvara e atunci când cineva te-a dezamăgit crunt, dar alegi să taci, să nu spui nimic şi să vezi în continuare tot ce are bun. Primăvara e când un vis ţi s-a făcut ţăndări şi te apleci să culegi, cântând, cioburi de nădejde şi de credinţă, să faci unul mai bun. Primăvara e când ai putea să vezi ce nu ai, dar alegi să mulţumeşti pentru tot ce ai primit. Primăvara e atunci când crezi în minuni. Cea mai mare parându-ţi a fi... chiar tu. Primăvara e când a ieşit soarele, când s-a topit zăpada, când au apărut ghioceii şi când toată lumea începe, în sfârşit, să reflecte, după o iarnă lungă şi grea, ce ai tu în suflet. Mereu.
Primăvara eşti tu. Uneori însă uiţi.
fragment din cartea "Floarea din asfalt" - Alexandra Svet