Sinceră să fiu, pur și simplu am obosit,

Am obosit să găsesc oameni și să-i pierd,
Să mă obișnuiesc cu ei,și apoi să privesc cum ei dispar din viața mea.
Am obosit să am încredere în ei, iar apoi să fiu dezamăgită.
Am obosit să spun adevărul, fără a fi auzită.
Sunt confuză cînd nu știu dacă trebuie să spun adevărul, sau să tac.
Am obosit să suport salturile de la bucurii isterice la urlete în pernă
.
Am obosit să mă înec în lacrimi,
Am obosit să supăr oamenii dragi, să ma supar de la nimicuri.
Am obosit de speranțe goale.
Am obosit să o iau de la început.
Am obosit de expresia ”totul va fi bine”, în timp ce, de fapt, nimic nu se schimbă.
Am obosit să povestesc despre treburile mele, pentru că, oricum, de la asta nu va fi mai bine.
Am obosit să mă strădui – oamenii nu apreciază atitudinea bună.
Am obosit să conectez viber-ul, nu se știe de ce sperînd că EL va fi online.
Pentru a-i scrie că mi-e dor, pentru a aștepta că îmi va răspunde.
Pur și simplu e o necesitate omenească să iubești și să fii iubit.
Pur și simplu am obosit să o împart cu persoane greșite.
Am obosit.